Din tara
  Din strainatate

 
  Editura Academiei
  Biblioteca Academiei

 
 

Nr. 4 iulie 2002, Anul XII (141) 

Primele pagini ale actualului numar al revistei sunt consacrate ceremoniei de sustinere a discursului de receptie sustinut de E. S Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru pace, membru de onoare al Academiei Române, despre care acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Române, a afirmat ca este un intelectual care a reusit sa-si transforme viata în destin. Cu titlul Cultura se afla în fiinta umana, discursul de receptie al Domnului Elie Wiesel este o vibranta pledoarie pentru salvarea demnitatii conditiei umane, pentru care memoria este sufletul culturii. În numele ei, trebuie denuntata, prin cuvântul scris sau rostit, oricare forma a urii, pentru ca a scrie despre scandalul conditiei umane, când acest scandal exista, înseamna sa glorifici conditia umana, care este umana atât timp cât este umana.

Darea de seama a prezidiului Academiei Române, prezentata de acad. Andrei Tugulea, reprezinta o imagine sintetica a activitatii pe anul 2001, care a avut ca obiective: ridicarea pozitiei si prestigiului Academiei Române; cresterea performantei si eficientei în cercetarea stiintifica fundamentala si avansata; îmbunatatirea activitatii de organizare si conducere si participarea activa la cooperarea stiintifica internationala.

La împlinirea a o suta de ani de la nasterea acad. C. D. Nenitescu, în paginile revistei sunt publicate comunicarile prezentate la sesiunea omagiala care i-a fost consacrata: Nenitescu a fost un reper moral, de acad. Marius Iosifescu, vicepresedinte al Academiei Române; La aniversarea centenarului nasterii profesorului C.D. Nenitescu, de acad. A.T. Balaban; Profesorul meu de chimie organica, de prof. dr. Ecaterina Nenitescu, ministrul Educatiei si Cercetarii; Nenitescu - Savantul si Omul,  de acad. Mircea Banciu; Contributia lui Nenitescu la crearea si dezvoltarea industriei chimice românesti, de Petru Filip; C. D. Nenitescu si chimia ciclobutadienei ,de Sorin Rosca.

Anul international Ianos Bolyai, patronat de UNESCO, la împlinirea a doua secole de la nastere, este marcat de articolul semnat de acad. Radu Miron si Ioan Gottlieb (partea I) în care sunt mentionate contributiile matematicienilor si fizicienilor români la studiul operei acestui mare matematician al lumii. Acad. Iulian Vacarel scrie despre Statul si finantele publice în opera istoricului Fernand Braudel, la împlinirea unui secol de la nastere istoricului care a lasat mostenire o opera pe cât de vasta, pe atât de valoroasa.

Al. Zub, membru corespondent al Academiei Române, aduce un omagiu lui Alexandru Mosanu, la împlinirea vârstei de 70 de ani.

În seria de interviuri, consemnam pe cele cu Dan Tufis, membru corespondent al Academiei Române - Accesul la “oceanul informational” sa se faca în limba proprie -; cu Ioan Holender, directorul Operei din Viena - Artistii români au o pregatire muzicala de exceptie -; cu Adriana Georgescu si Sanda Burlacu - Tinerii sunt prezentul si viitorul cercetarii academice.

În articolul Cercetarea stiintifica din România oglindita într-un raport american, acad. Ionel Haiduc prezinta extrase din Science and engineering indicators 2002, care se refera la tara noastra, comparativ cu alte tari din Uniunea Europeana, privind studentii români în strainatate, politica stiintifica a României raportata la populatie, evolutia numarului de publicatii stiintifice în perioada 1986-1999, proeminenta relativa a literaturii stiintifice si colaborari stiintifice internationale si concluziile care se desprind din aceasta analiza.

Mai consemnam articolele Particularitati ale filosofiei românesti, de acad. Al. Surdu; Conferinta ECIT 2002 ROSYCS 2002,de H.N. Teodorescu, membru corespondent al Academiei Române; Nicolae Coculescu - Contributii la învatamânt si la astronomia practica, de Magda Stavinschi; Stiinta materialelor la Academia Româna , de Horia Colan, membru corespondent al Academiei Române; Abordarea ecologica a ecosistemelor forestiere din punct de vedere al amenajarii teritoriului, de Gheorghe Ionascu; Casa Memoriala “Victor Eftimiu”, o proprietate privata a Academiei Române, dobândita printr-o liberalitate în timpul regimului comunist, de Ion Raba si Tamara Danila.

Este publicat si mesajul Academiei Române adresat participantilor la sesiunea stiintifica dedicata împlinirii a 130 de ani de la nasterea lui Traian Vuia si prezentat de acad. Radu Voinea.

În ultimele pagini ale revistei se poate citi o cronica a vietii academice, semnata de Elena Solunca Moise.