Din tara
  Din strainatate

 
  Editura Academiei
  Biblioteca Academiei

 
 

Nr. 8 noiembrie 2002, Anul XII (145) 

Acest numar al revistei este o imagine, la zi a Academiei Române, reflectând pe larg evenimentele acestei perioade, dintre care se distinge sedinta solemna organizata în onoarea Academiei Române la Institutul Frantei; o sedinta cu un caracter absolut exceptional, cum aprecia Pierre Messmer, cancelarul Institutului, pentru a onora eforturile pe care dumneavoastra, dragi colegi români, le-ati depus din 1990 pentru a reda seriozitatea, dinamismul si prestigiul unei institutii vechi de peste 130 de ani. Acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Române, a prezentat aceasta institutie fundamentala ca un simbol al spiritualitatii si unitatii românilor, caracterizând relatiile cu Academia Franceza si cu academiile din cadrul Institutului Frantei,  ca vechi, durabile si creatoare. În aceste perspective se înscriu si celelalte  interventii cu titluri semnificative: Maurice Druon, secretar permanent onorific al Academiei Franceze -La Paris au început sa se faca auzite vocile întemeietoare ale independentei române; Fr. Chamoux - Cooperarea dintre Academia Româna si Academie des Inscriptions et Belles-Lettres; Alain Decaux - Amintiri din România; Jean Montreuil - Istoria relatiilor franco-române în domeniul cercetarii stiintifice si tehnice; Thierry de Montbrial - Uniunea europeana poate sa aiba o politica externa?. Sunt publicate interviul dat de Pierre Messmer  - Academiile: parlamente ale savantilor  ca si discursul rostit cu prilejul înmânarii decoratiei “Steaua României” în grad de mare ofiter. Aflam ca, în ziua de 18 noiembrie , la sedinta anuala a Academiei de Stiinte Morale si Politice a Institutului Frantei, a fost atribuit marele Premiu Choucri Cardahi Forumului franco-român al Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta din România pentru întreaga sa activitate.

Sectiunea urmatoare a revistei este consacrata savantului George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel, membru de onoare al Academiei Române, la împlinirea vârstei de 90 de ani. Articolele Omagiu lui George Palade, de acad. Maya Simionescu, vicepresedinte al Academiei Române; George Emil Palade: un geniu al biomedicinei, de acad. Nicolae Cajal; Impactul fiziologica al descoperirilor lui George Palade, de acad. Ion Haulica; George Emil Palade. Excurs biografic, de C. Dimoftache Zeletin; Omagiu Profesorului George Emil Palade ,de Anca Sima reusesc sa ofere o imagine a personalitatii Savantului, Profesorului si Omului ce reprezinta un adevarat model de personalitate stiintifica.

Sub genericul In memoriam Nicolae Balcescu sunt publicate o parte dintre comunicarile prezentate la sesiunea omagiala dedicata împlinirii a 150 de ani de la moartea lui Nicolae Balcescu: acad. Dan Berindei - Nicolae Balcescu si România virtuala; acad. Cornelia Bodea - Nicolae Balcescu prepesoptist. Date si lumini noi; acad. Stefan Stefanescu - Mihai Viteazul în opera lui Nicolae Balcescu; acad. Iulian Vacarel - Spolierea taranilor în Principatele Române în opera lui Nicolae Balcescu.

Paginile urmatoare gazduiesc comunicarile prezentate la sesiunea stiintifica prilejuita de împlinirea a o suta de ani de la nasterea lui Serban Cioculescu, care credea ca în adevarul criticii literare, a carui frumusete sta în exactitatea ei. Pentru acad. Eugen Simion, critica lui Serban Cioculescu a fost una erudita, obiectiva(pe cât de obiectiva poate fi subiectivitatea criticului literar!), aplicata la obiect, cu o ironie deseori necrutatoare, orientata, mai totdeauna, în sensul marilor valori. Gabriel Strempel, membru de onoare al Academiei Române evoca anii în care Serban Cioculescu a fost director al Bibliotecii Academiei Române si a contribuit cu prestigiul sau la asanarea starilor grave de lucru din institutie. Despre omul si carturarul Serban Cioculescu relateaza Barbu Cioculescu.

Mihai Anastasiei dedica un articol academicianului Radu Miron, la împlinirea vârstei de 75 de ani, o personalitate proeminenta a învatamântului si cercetarii românesti, autor al unor descoperiri intrate în patrimoniul matematicii mondiale, creator de scolaa stiintifica recunoscuta pe plan national si international, profesor model pentru numeroase generatii de studenti.

Mai semnalam articolele semnate de acad. Alexandru Surdu - Centenar Stefan Odobleja; de Alexandru Ungureanu, membru corespondent al Academiei Române - Manuscrise inedite ale lui Emmanuel de Martonne; de Dorel Zugravescu,  membru corespondent al Academiei Române - Sabba Stefanescu. 100 de ani de la nastere; Mircea Mâciu - Teoria protectionismului în opera lui Mihail Manoilescu pe Mapamond.

În ultimele pagini ale revistei, ca de obicei, Cronica vietii academice, semnata de Elena Solunca Moise.