Nr. 1; ianuarie, Anul XXIII; nr. 267

Întâiul număr din acest an al revistei Academica se deschide cu un grupaj dedicat Zilei Culturii Naţionale, sărbătorită în fiecare an la 15 ianuarie, ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu. În articolul de deschidere „15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale”, acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, subliniază că „Academia Română recunoaşte datoria sa de a garanta păstrarea şi promovarea culturii naţionale, în înţelesul său cel mai larg, incluzând ştiinţa, literatura, artele, educaţia … Eforturile de menţinere a individualităţii culturale în condiţiile globalizării nu sunt consecinţa naţionalismului îngust sau negarea integrării mondiale, ci un imperativ legitim”. În „Eminescu - simbolul naţiunii noastre”, acad. Eugen Simion, afirmând că Eminescu a făcut enorm pentru noi: „ne-a dat o mare poezie, ne-a deschis porţile modernităţii”, invită să gândim la „ce facem noi pentru cunoaşterea lui Eminescu”. După ce enumeră realizările Academiei Române, autorul consideră că mai sunt lucruri ce trebuie să fie făcute pentru Eminescu: „să-l edităm, să-l interpretăm corect, să înnoim punctul nostru de vedere”. „Apoi să-l ferim pe Eminescu de zelatorii lui, ca şi de detractorii lui. Din păcate, în ultimele decenii s-au exprimat aceştia din urmă” . În „Cultura naţională şi specificul naţional”, acad. Ioan-Aurel Pop concluzionează: „România, cu majoritatea regiunilor ei istorice, este astăzi o parte a Uniunii Europene. Să nu o hulim noi înşine, ci s-o construim şi s-o reconstruim, după matricea noastră … să renunţăm la ce trebuie renunţat şi să perpetuăm adevăratele noastre valori, aducând «odă bucuriei», acelei bucurii care ne poate face să trăim cu demnitate, onoare şi optimism.” Grupajul se încheie cu articolul „Eminescu sau poezia ca încântare”, din care am reţinut: „Îi suntem datori lui Eminescu atâta vreme cât nu înlesnim tinerelor generaţii calea spre ceea ce el are mai profund; dar rămâne un pariu al istoriei rezistenţa în timp a unui creator.”

„Noua Enciclopedie a României”, este unul dintre proiectele Academiei Române discutat în cadrul unei sesiuni ale cărei comunicări sunt prezentate într-o secţiune specială. Iniţiativa proiectului aparţine acad. Tudorel Postolache, şi, cum subliniază, acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, au fost „invitaţi să participe oameni politici, oameni de cultură, oameni de ştiinţă, toţi cei care pot să scrie ceva cu competenţă despre cultura, istoria, economia, tot ce se poate spune despre această ţară”. Cum lansarea acestui proiect a coincis cu ziua aniversară a acad. Tudorel Postolache, acad. Cristian Hera face o prezentare a vieţii şi operei distinsului economist şi un scurt istoric al proiectului „Noua Enciclopedie a României”, început în anul 2009. După un generos demers teoretic şi istoric despre rolul şi valoarea Enciclopediilor, acad. Tudorel Postolache, iniţiatorul acestui proiect, apreciază că „Noua Enciclopedie a Românei” s-a născut „sub o zodie fertilă, numeroase instituţii de mare prestigiu din ţară şi din străinătate şi-au exprimat dorinţa de a se alătura Academiei Române în patronarea proiectului”. Victor Axenciuc, membru de onoare al Academiei Române prezintă pe larg „Corpusul de serii statistice-istorice de indicatori ai evoluţiei României pentru perioada 1860-2010”.

La împlinirea vârstei de 70 de ani, Basarab Nicolescu, membru de onoare al Academiei Române, a fost sărbătorit în cadrul unei sesiuni ştiinţifice, în cadrul căreia acad. Eugen Simion l-a portretizat ca „un intelectual interesant pentru că încearcă să împace nu numai infinitul mic şi infinitul mare … fizica (să zicem ştiinţa în genere) cu religia, adică două extremităţi, două lumi diferite, două moduri diferite de a privi lumea”. Acad. Solomon Marcus a amintit de acea Declaraţie de la Veneţia, „o încercare de a înţelege lumea complexă”. Cu referire la Manifestul Transdisciplinarităţii, Emil Constantinescu a subliniat valoarea educaţiei transdisciplinare ca „educaţia eliberării, care ne permite să stabilim legătura dintre persoane, câmpuri de cunoaştere şi acţiune, să desăvârşim ethos-ul uceniciei de-a lungul vieţii, să zămislim fiinţe în permanentă interogaţie şi integrare”. Răspunzând la întrebarea „Cum dialogăm”, Basarab Nicolescu pune în discuţie repere pentru un dialog transcultural, câtă vreme transdiciplinaritatea oferă o metodologie a dialogului a cărei cultură se dovedeşte a fi deosebit de necesară în vremea noastră. Această metodologie este exprimată prin trei axiome: axioma ontologică, axioma logică şi axioma epistemologică.

O bună parte a actualului număr este dedicată lui Horia Hulubei, la 40 de ani de la înveşnicirea celui care a creat şcoala de fizicieni atomişti din România. După enumerarea contribuţiilor ştiinţifice, acad. Ionel-Valentin Vlad afirmă că Horia Hulubei, este creatorul Institutului de Fizică atomică (al Academiei Române) de la Măgurele … sub conducerea sa s-au format în IFA tineri cercetători, care au creat fizica atomică şi nucleară din România şi care au plasat-o pe locuri înalte în ierarhia internaţională. Contribuţiile ştiinţifice, excepţionalele calităţi de profesor, manager al ştiinţei sunt prezentate pe larg în articolele „40 de ani de la decesul omului de ştiinţă Horia Hulubei”, de Mihail Bălănescu; „Horia Hulubei, un mare savant patriot” de Petre Frangopol; „Horia Hulubei - artizanul Platformei Măgurele” de Oliviu Gherman; „Profesorul Horia Hulubei şi aderarea la Centru European de cercetări Nucleare” de Sorin Ciulli şi „Omagiu profesorului Horia Hulubei” de Radu Homescu.

În paginile dedicate istoriei, Florian Dumitru Soporan semnează articolul „De la Orbia Romanus la Christianitas: premise medievale ale «noii Europe»”, documentar de înaltă ţinută ştiinţifică, un fel de „apel la rigoare conceptuală şi metodică în analiza trecutului medieval, a realităţilor sale care se sustrag limitelor aparentului iconoclasm al adepţilor demitizării istoriei şi, în egală măsură, lecturii entuziaste propuse de adepţii teoriilor etno-simboliste”. Între acestea, autorul propune o analiză temeinică şi nuanţată a realităţilor din primele veacuri ale celui de al doilea mileniu când Europa Centrală şi cea de Est deveniseră „un ansamblu de state organizate conform uzanţelor vremii şi legitimate prin consacrarea de biserica creştină, indiferent de forul ecleziastic de obedienţă”. Demn de reţinut ideea că „atunci când împrejurările au îngăduit, noul creştinism a servit la  afirmarea conştiinţei etnice a noilor fii ai bisericii universale, de aici ideea fondatorilor credinţei şi ţării, asumată ca temelie a mândriei naţionale în spaţiul ceh, polon, maghiar sau românesc”.

În paginile următoare, Mihai Anastasiei scrie despre acad. Radu Miron la împlinirea a 85 de ani„, personalitate proeminentă a învăţământului şi cercetării, autor al unor descoperiri intrate în patrimoniul matematicii mondiale, creator de şcoală ştiinţifică recunoscută pe plan naţional şi internaţional, profesor model pentru numeroase generaţii de studenţi”.

La secţiunea „Evocări” acad. Mircea Săndulescu scrie despre Michel Durand Delga, membru de onoare al Academiei Române; acad. Al. Zub semnează articolul „Sub semnul cuminicării - Emil Condurachi” şi Valentin Veron Toma prezintă „Contribuţia lui Nicolae Kretzulescu la specializarea medicinii româneşti”.

Ca de obicei, ultimele pagini ale revistei sunt dedicate Cronicii vieţii academice şi Apariţiilor la Editura Academiei.