Nr. 9; septembrie, Anul XXIII; nr. 275

Actualul număr se deschide cu articolul „Tezaurul Academiei IV - manuscrise, documente, carte rară” semnat de acad. Păun Ion Otiman prezintă istoria formării acestor colecții, începută cu donația făcută de Dionisie Romano, episcopul Buzăului în anul 1867, care și pune temelia Bibliotecii Academiei Române. „Prima perioadă și cea mai lungă se caracterizează prin constituirea colecțiilor de bază, stabilirea principiilor de organizare și alcătuirea unora dintre instrumentele necesare consultării fondurilor”. Colecțiile de documente istorice și carte rară, prezentate de Gabriela Dumitrescu împreună cu colegele sale s-au format prin numeroasele donații și achiziții de la cei „care au văzut în Academia Română un simbol al unirii tuturor românilor și al tezaurizării, prin documente, a istoriei naționale”. Acum, Biblioteca Academiei Române este „cea mai mare Bibliotecă românească, având cele mai complete fonduri de manuscrise și tipărituri românești și publicații străine privitoare la istoria noastră din cele mai vechi timpuri, valori științifice inegalabile”.

Paginile care urmează sunt dedicate academicianului Ionel-Valentin Vlad la împlinirea vârstei de 70 de ani și serbat de comunitatea academică în ziua de 19 septembrie 2013. Comunicările prezentate cu acest prilej configurează, chiar prin titluri, portretul omului de știință de recunoaștere internațională, a academicianului implicat în viața acestei prestigioase instituții, a vicepreședintelui a cărui colaborare este apreciată de toți, toate forme ale unui autentic patriotism. Pe scurt, așa este prezentat de acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române. Acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, asociază activitatea academicianului Ionel-Valentin Vlad cu atributele „performanță, implicare, dăruire”, apreciind cu deosebire patriotismul, sensibilitatea față de oameni. Reținem declarația din final: „sunt bucuros că Academia vă are în mijlocul ei, conducerea acestei instituții vă are și trebuie să vă păstrează”. Pentru Ion Tighineanu, prim-vicepreședinte al Academiei de Științe a Republicii Moldova, distinsul sărbătorit reprezintă „liderul școlii românești de tehnologii optice și fotonice. Alături de cuvintele frumoase, prof. univ. Ecaterina Andronescu a oferit două diplome de excelență - una din partea Senatului Universității Politehnica București și cea de a doua din partea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport a Senatului României. Din trăsăturile care îl impun ca o personalitate de seamă a vieții academice ale acad. Valentin Vlad, acad. Bogdan Simionescu, președintele Filialei Iași a Academiei Române, a evidențiat cele „care cu greu se pot întâlni într-o singură persoană” - patriotismul, devotamentul față de Academia Română, deschiderea față de opiniile colegilor însoțit de respect și sensibilitatea estetică deosebită, parte a hranei spirituale „care reușește să-i redea energia și o anumită sensibilitate, pe care le pune apoi în slujba instituției căreia i se dedică” . Seria continuă cu articolele „Profesorul Ionel-Valentin Vlad, la ceas aniversar” de prof. Dumitru Mihalache, „Un om eficient, cu putere de convingere, diplomat, curajos”, de acad. Florin Filip; „Un patriot prin participare” de acad. Alexandru Surdu; „Rolul academicianului Ionel-Valentin Vlad în menținerea unui învățământ de calitate”, de Ștefan Antohe; „Academicianul Ionel-Valentin Vlad - manager al științei” de Mihail Bălănescu, membru de onoare al Academiei Române. Cuvântul de răspuns al acad. Ionel-Valentin Vlad este pus sub semnul cuvintelor pline de tâlc - „Sunt ceea ce sunt, fiindcă mi s-a dat”.

Sub genericul „Limba română, limbă a integrării europene” acad. Solomon Marcus semnează „Limba română, între infern și paradis”, comunicarea pe care Domnia sa a susținut-o la Congresul „Limba română, limbă a integrării europene” de la Chișinău. Autorul pornește de la o ipoteza după care „Cred că pot identifica modul în care relația mea cu limba română a fost influențată profund de procesele integrării europene”. Sunt evocate într-o structură cronologică și logică etapele traversate până acum când distinsul om de știință constată: „Cea mai mare provocare la adresa limbii române o reprezintă azi internetul … în care conviețuiesc culmi ale artei și științei, alături de derapajele cele mai respingătoare ale ființei umane”. Cert, „vocabularul limbii române se schimbă de la un moment la altul și de la un vorbitor la altul” și „modul nostru de a ne exprima, de a comunica trebuie să se orienteze între aceste tentații și capcane”. Oricâte ar fi acestea, rămâne nevoia „să ne reîntoarcem la atâtea și atâtea comori stabile, hrană pentru minte și suflet”, iar „limba română ne rămâne pentru momente de sărbătoare”.

La secțiunea „Istorie”, acad. Alexandru Zub scrie despre „Istorie și propensiune memorială: Carol Iancu”. Este vorba de însemnări făcute pe marginea monografiei „Evreii din Hârlău; istoria unei comunități” scrisă de Carol Iancu. Hârlău este târgul natal al lui Carol Iancu iar monografia este scrisă cu exemplaritate, reușind să ofere cititorului „radiogramă utilă și pentru studiul altor comunități analoage din zona Moldovei”. Întregind opera autorului, această carte oferă o lecție a conviețuirii , „bazată pe ideea de toleranță și interese comune”. În următoarele pagini, Florian Dumitru Soporan, scrie despre „Solidaritatea etnică și provocări etice: Europa Centru - Orientală în fața revoluției husite”, un studiu erudit dedicat unei teme mai puțin tratată în literatura noastră de specialitate. Reținem și faptul că, dincolo de evenimentele istorice, autorul găsește reverberații ideatice până în prezent. Redăm concluzia: „În durată lungă, ideologia și mișcarea husită încorporează o dimensiune revoluționară, dată de solidarizarea masivă a națiunii … Mica națiune central-europeană și-a afirmat pentru prima oară dorința de libertate și capacitatea de a se opune oricărei forțe de opresiune, acea culturală a rezistenței pe care o regăsim într-o succesiune tentantă, în ciuda caracterului ei anistoric, la contemporanii lui Jan Hus, la generația lui Thomas Massarik sau la cea a lui Vaclav Havel”.

Secțiunea „Opinii” găzduiește însemnările prof. Vasile Stănescu, membru de onoare al Academiei Române despre spiritul științific contemporan, aflat pe „un drum ireversibil, mereu perfectibil”. Cum „omul este cel care trebuie să-și perfecteze condiția existențială” pentru a reuși e nevoie „să țină pasul cu epoca”. „Altfel, rămânem un produs biochimic, în luptă cu instinctele, prizonieri pe mai departe ai genelor noastre”. Tot aici, Nicholas Dima scrie despre
„Statele Unite, România, Rusia și politica externă a Americii”, considerații pe marginea articolului „Scutul de apărare împotriva rachetelor și eforturile României de a-și găsi un țărm solid în care să ancoreze” din revista americană „Startfor”.

În paginile care urmează prof. Mircea Duțu publică studiul introductiv prezentat la cea de a VIII-a ediție a Colocviul bienal „regenerarea urbană” și intitulat „Regenerarea urbană, între practică socio-economică și reglementare juridică”. La aceiași secțiune dedicată manifestărilor științifice Cristian Schuster semnează o relatare despre cel de XII-lea Congres internațional de tracologie. În paginile care urmează pot fi citite articolele „Politica inovării în Uniunea Europeană” de Emilian M. Dobrescu și „Europena Libraries -agregarea conținutului digital al marilor biblioteci” semnat de Cătălina Macovei.

Ca de obicei, ultimele pagini ale revistei sunt consacrate rubricilor Cronica vieții academice și Apariții la Editura Academiei
 

 

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006