Acad. Dan Berindei a reunit în volumul „În mijlocul cetăţii” articole scrise de-a lungul a două decenii în mai multe reviste de cultură - „Academica”, „Dilema”, „Cultura”, „Clipa”, „Tomis” ş.a. - orânduite tematic pe trei capitole: „Gânduri despre lume şi viaţă”, „Istoria astăzi” şi „Pe drumurile tranziţiei”.

A făcut-o din credinţa că istoricul trebuie să fie deopotrivă om de ştiinţă şi om al cetăţii pentru că numai astfel „poate înţelege mecanismele complicate cărora trebuie să li se facă faţă”.

O face deplin conştient de datoria „de a comunica semenilor esenţialul constatărilor sale, deoarece învăţămintele istoriei nu se cuvine să rămână ascunse doar printre filele opurilor savante de atât de puţin citite!”.

Reîntâlnim în paginile acestei cărţi neîndoielnica vocaţie de istoric asociată cu o gravă conştiinţă a responsabilităţii şi dorinţa sinceră de a dialoga cu semenii despre problemele lumii contemporane şi, mai ales, ale societăţii româneşti.

Este abordată o varietate de teme de la cele privind condiţia vaolorilor culturale în contemporaneitate la cele privind rolul mass-media , cu o firească preferinţă pentru cele ce ţin de istorie şi educaţie naţională.

În toate, mărturiseşte, are ca etalon, „ţara” cu care judecă personalităţile şi oamenii politici: „Măsura în care vin în întâmpinarea interesului general, al celui naţional conferă celui în cauză dreptul de a se aşeza între fruntaşii reali ai ţării, între cei pe care viitorul îi va păstra ca atare în paginile evocatoare ale trecutului”.

Recunoscându-se ca „fiu al României în hotare desăvârşite”, crescut în spiritul valorilor acelui timp de vrednică amintire, fidel acestora, Dan Berindei, încheie ultimul eseu „România veşnică” cu o serie de întrebări la care ar trebui să răspundem fiecare: „De ce a fost distrusă cu bună ştiinţă o patrie”? În folosul cui? ... De ce la noi nepăsarea a luat locul unor sentimente care slujeau în primul rând chiar nouă şi pe care se întemeia prezentul şi viitorul unei ţări?” Scrise chiar la sfârşitul cărţii, aceste întrebări nu sunt, nici pe departe, retorice, „ci de întrebări de care depindem fiecare dintre noi şi toţi laolaltă!” Adevărată mărturisire de credinţă căreia istoricul Dan Berindei i-a fost şi îi este fidel, cartea îndeamnă cititorul la reflecţie asupra trecutului, aşa cum a fost, şi la o regândire a educaţiei naţionale „în care egoismul să facă loc solidarităţii, dăruirii, prin care fiecare să înţeleagă că dincolo de realizarea sa individuală există o ţară care prin înălţarea şi înflorirea ei va crea şi cadrul cel mai adecvat propriei sale afirmări”.