Manuscrise persane în colecţia Bibliotecii Academiei Române

Sunt expuse manuscrise, miniaturi şi monede persane, o bucurie a spiritului, cum aprecia Prof. Dan Horia Mazilu, membru corespondent al Academiei Române, directorul general al Bibliotecii Academiei Române.

Prezenţa lor în Biblioteca Academiei Române este o mărturie a interesului românilor pentru cultura iraniană în toată diversitatea ei - de la istorie, filosofie şi lexicologie, la prozodie şi aritmetică.

Privirile întârzie îndelung pe paginile de o unică frumuseţe, împovărată semnificaţii din opera lui Saadi, Omar Khazzam sau Ferdousi pe o carte de rugăciune sau pe Istoria universală de la profetul Mohamed până la Timrlenk.

ES , Hamid Reza Arshadi, ambasadorul Republicii Islamice Iran, a apreciat că manuscrisele, miniaturile şi monedele expuse reprezintă o “carte de identitate a poporului iranian, vorbesc despre cultura şi istoria lui” şi e “o bucurie că pot fi văzute la Academia Română. “Persia este unul dintre cele mai vechi centre de civilizaţie ale lumii şi, timp de secole, a acumulat influenţe şi, la rândul ei, a influenţat culturile din Occident.” În continuare, Excelenţa Sa a afirmat: “Pentru a înţelege o ţară, trebuie să cunoşti istoria şi cultura ei. Cultura are propriile sale rădăcini şi ea înfloreşte alături de alte culturi. Promovarea culturilor este o cale pentru menţinerea păcii şi bunei înţelegeri” În România s-au făcut mai multe traduceri din opera lui Saadi, Ferdousi şi O Khayyam, după cum în Iran au fost făcute traduceri din Eminescu, Mircea Eliade sau Zaharia Stancu. Ele dau speranţa că aceste relaţii vor continua.

Expoziţia marchează şi împlinirea a 105 ani de relaţii româno-iraniene, exprimând, cum aprecia Petru Dumitriu, director general la Ministerul Afacerilor Externe, interesul societăţii româneşti pentru cultura persană şi dorinţa de a întării relaţiile culturale multiseculare între cele două popoare. "Manuscrisele sunt mesageri ai unei culturi străvechi având multiple semnificaţii - de la informaţii istorice la literatură şi, mai presus de toate o invitaţie la o mai bună cunoaştere şi înţelegere reciprocă.” Pe firul evocări a fost amintit că, în urmă cu nouă ani, la propunerea Iranului, adunarea generală a ONU proclama un an internaţional al dialogului între civilizaţii, că la Academia Română s-a desfăşurat un simpozion dedicat acestui dialog. Interesul reciproc pentru dialog a avut forme diferite, pentru că “noi nu credem în conflictul civilizaţiilor, nici măcar în perioade crispare sau tensiune în jurul unei teme globale ci în virtuţile dialogului şi negocierii, ale persuasiunii şi cooperării”.

Expoziţia cu poveştile ei depănate în tainice filigrane confirmă virtuţile acestui crez şi de aceea ar trebui văzută, fiindcă, aşa cum învaţă un dicton persan “parfumul se apreciază după miros nu după vorbele celui care îl vinde”. Ca ghid să-l luăm pe Omar Khayyam: “Priveşte cedrul mândru: atâtea braţe are! / Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare. / Şi limbi nenumărate au nuferii şi crinii / Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii”.