12 noiembrie 2014

O lume ascunsă într-o celulă
Academician George Emil Palade - 40 de ani de la primirea Premiului Nobel


În urmă cu patru decenii un savant de origine română primea pentru prima dată Premiul Nobel. George Emil Palade avea 62 de ani și lucra de peste douăzeci de ani, cu pasiune, în laboratoarele de cercetare în domeniul biologiei celulare ale universităților americane Rockefeller din New York și Yale din New Haven.

Descoperirea sa privind organizarea structurală și funcțională a celulei urma să revoluționeze cercetările în biochimie și să-i aducă celebritatea în lumea științifică.

Premiul Nobel pentru Fiziologie și Medicină i-a fost acordat în 1974 pentru descoperirea și descrierea chimică a ribozomilor, particole de acid ribonucleic fără de care viața este imposibilă. Ribozomii, cunoscuți inițial sub numele de „corpusculi Palade“, sunt organite indispendabile în sinteza proteinelor. Descoperirea a avut un rol fundamental în dezvoltarea biologiei, fiziologiei, virusologiei, microbiologiei și patologiei moderne.

Cunoscut în lumea științifică drept „cartograf al celulei“, George Emil Palade a deschis un drum ce va duce la realizări și perspective incredibile. Cunoașterea funcțiilor specifice proprii fiecărui element component al unei celule facilitează diagnosticarea exactă a bolii și dirijarea țintită a tratamentului doar către celule bolnave. Un vis devine, astfel, realizabil: „analiza bolilor la nivel celular, primul pas pentru a controla și vindeca maladiile secolului” (George Palade).

Omul de știință a fost dublat de Profesor. În Statele Unite, George Emil Palade a creat o școală științifică, cu discipoli care s-au apropiat de nivelul mentorului lor, urmându-i îndemnul:

"Le-aș spune tinerilor să aleagă teme de cercetare cu semnificație deosebită. Probleme care să deschidă noi perspective și noi căi de abordare ale fenomenelor analizate. Să gândească întotdeauna pe termen lung și să nu meargă pe căi bătătorite. O dată identificată o problemă care este în același timp interesantă și neexplicată încă, trebuie să aleagă modalitatile de abordare, dar fără a se limita la o anumită tehnică sau metodă. Ceea ce contează este rezolvarea problemei, nu aplicarea unei tehnici anume."

George Emil Palade nu și-a uitat țara de origine. A pus bazele unei școli de biologie celulară, împreună cu colaboratorii și discipolii săi, Nicolae Simionescu și Maya Simionescu. Așa a apărut pe harta științifică a României, în anul 1979, Institutul de Biologie și Patologie Celulară al Academiei care astăzi poartă numele acad.

Nicolae Simionescu și este condus de acad. Maya Simionescu. Devenit centru de excelență european, IBPC are ca program prioritar de cercetare în patobiologia și farmacologia sistemului cardiovascular: mecanisme celulare și moleculare.

Personalitatea și activitatea savantului George Emil Palade au fost evocate marți, 11 noiembrie 2014, în Aula Academia Române, în cadrul sesiunii omagiale organizate de Secția de Științe Medicale și Secția de Științe Biologice a Academiei Române, sub coordonarea acad. Victor Voicu si acad. Maya Simionescu, discipol și prieten al savantului român. Programul sesiunii poate fi consultat pe site-ul Academiei Române, la adresa:
http://www.academiaromana.ro/com2014/pag_com14_1111.htm.

Biroul de presă al Academiei Române

copyright © Academia Română 2006

copyright © Academia Română 2006